Într-o pădure de vară, șapte meșteri se adună să repete o piesă despre dragoste și moarte, fără să știe că pădurea îi aștepta înainte ca ei să ajungă. Performance-ul reunește paisprezece interpreți în două lumi coexistente: șapte meșteri în măști de Commedia dell’Arte, purtând cu ei zgomotul și certitudinea orașului, și Corul Naturii — șapte prezențe care locuiesc spațiul înaintea lor și rămân acolo până la ultima imagine, tăcute și vigilente. Publicul este așezat în cerc, în interiorul aceluiași spațiu scenic, parte din pădure, nu în afara ei. Meșterii sosesc cu siguranța celor care cred că stăpânesc scena. Pădurea ascultă, răspunde și schimbă totul — nu prin forță, ci prin răbdare. Ceva se transformă în ei, înainte ca ei să poată înțelege ce li se întâmplă. Textul shakespearian funcționează ca incantație, nu ca narațiune. Masca nu ascunde — transformă. Iar granița dintre intenție și instinct, dintre comedie și ritual, se subțiază până dispare.